Links @Re-GENERATOR. Sesiune de Creație Street Art.

LINKS – sesiune de creație 24 H – street art

*pentru IAȘI

Participanții, îndrumați de Kaps Crew, vor realiza, pe parcursul a 24 de ore un desen mural de dimensiuni medii.
Pe un perete cu înălțimea de 2,5 m și 10 m lungime participanții, împreună cu cei doi artiști din KAPS, vor realiza un desen pe o schiță propusă de aceștia din urmă, utilizând tehnici mixte de desen ce cuprind folosirea pensulelor, a trafaleților și a materialelor precum varul lavabil în diferite nuanțe și spray-uri cu vopsea lichidă.
Scopul proiectului este ca participanții să învețe tehnici de desen pe care nu le-au mai folosit, având la dispoziție toate materialele sub îndrumarea celor 2 artiști vizuali.
Propunerea reprezintă viziunea celor de la Kaps Crew asupra interacțiunii dintre auditiv, vizual și palpabil, încercând să surprindă astfel ideea generării de simțuri noi în urma creării legăturii dintre cele 3 medii.

Sesiunea de creație va începe pe data de 21 februarie la ora 10:00 și se va termina ziua următoare, pe 22 februarie, ora 10:00.

Rezultatul va fi prezentat pe data de 23 începând cu ora 16:00 când va fi expusă lucrarea.

Se caută oameni pasionați de street art, începători, care își doresc să afle mai multe despre ce înseamnă, atât vibrațiile și energia artei stradale cât și tehnicile de creație, disponibili să lucreze 24 de ore consecutive și care să aibă cel puțin 16 ani*.

Număr maxim de participanți: 6
Programul întregului festival: Re-GENERATOR. Micro-festival de arte performative, ediția pilot

*pentru participanții minori va fi nevoie de un acord scris din partea părinților
____________________________________________________
Despre artistii coordonatori:
“Graffiti – pleasure and business ● Mural Art – business and pleasure” – Kaps Crew

Biography
KAPS CREW înseamnă KAput si Pulsar Sinaps, doi grafferi ieșeni a căror formă comună de comunicare vizuală, graffiti-ul, i-a adus împreună. De-a lungul timpului, colaborările neoficiale dintre cei doi au fost atât de numeroase, că ideea de a-și uni stilurile proprii părea să fie următorul pas firesc, astfel luând naștere KAPS CREW. Pentru că au început să-și urmeze pasiunea încă dinainte de a-și începe studiile în domeniul artelor, aceștia au adunat aproximativ 10 ani de experiență de artă publică.

KAPS CREW și-a făcut simțită prezența atât la nivel național, prin participarea la evenimente din zona de street-art și graffiti, cât și la nivel local, în Iasi, Romania. Pe lângă dezvoltarea în acest mediu, Kaps Crew este o echipă de grafferi/ muraliști, cu un portofoliu vast de lucrări realizate pentru clienți din diverse medii private.

Find them
FB page –> https://www.facebook.com/KapsTheCrew/
INSTA page –> https://www.instagram.com/kapsthecrew/?hl=ro&fbclid=IwAR228BMQ7qDMmUzm5GgHngoHPqDLdXg-PY_xh6EIRAtaPxEEWXAobGnviGQ