Re-boot @Re-GENERATOR. Sesiune de creație & Performance

Sesiune de creație 24 H artele spectacolului

*pentru IAȘI

Re-boot: unlearning schemata a început ca un proiect de cercetare în conștientizarea corporală, pornind de la întrebarea: Cum am putea să ne dezorientăm percepția, simțurile și obiceiurile comportamentale pentru a putea descoperi noi moduri de a relaționa cu propriul nostru corp, cu obiectele sau oamenii din jurul nostru?
Timp de 24 de ore*, Ludic organizează o sesiune de creație, prin care va împărtăși această tehnică Re-boot cu participanții. Se propune experimentul formatării, ca prilej de reflectare asupra mecanismelor de bază ale corpului. Vom explora diverse moduri de a pune în lumină mecanismele somatice prezente în procesele de mișcare; ne vom direcționa atenția spre interiorul corpului nostru, prin exerciții de respirație, vizualizare, conștientizare a reacțiilor instinctive față de stimulii exteriori (sunet, miros, lumină, spațiu, temperatură, textură). Un muzician și un artist vizual își vor propune să exploreze aceleași instrucțiuni prin compoziții de sunet și, respectiv, de imagine.
Pe durata celor 24 de ore, vom organiza o serie de exercitii, iar participanții vor fi incurajati să își împărtășească experiența și să colaboreze cu membrii Ludic în crearea unui scurt performance.

Acest performance va fi prezentat publicului pe data de 23 februarie, la ora 16:30.

Cine poate participa?
Sunt invitați să participe atât oameni care lucrează în domeniul artelor performative (performeri, dansatori, actori, etc.), cât și orice persoane interesate de mișcare.

Limită de vârstă: 18 ani minim
Număr participanți – 15
Înscrieri: www.teatrufix.ro/rezerva
Programul întregului festival: Re-GENERATOR. Micro-festival de arte performative, ediția pilot

_____________________________________________________

Cine e Ludic?
Ludic este un colectiv interdisciplinar de artiști specializați în artă vizuală, dans, muzică, arte performative, scenografie și psihologie. Momentan, membrii colectivului locuiesc în țări diferite (Marea Britanie, Germania, Olanda, România, Suedia, Coreea de Sud), și colaborează ori de la distanță, ori în diferite formule, depinzând de oportunitățile de rezidențe/festivaluri/open call-uri.

Ca și colectiv, Ludic nu dorește să se limiteze la un grup desemnat de artiști; în loc să existe un singur “regizor”, “coregraf”, sau “producător”, Ludic prezintă ideea ca fiecare participant să fie co-producător în procesul de creație; muzicieni pot dansa, scenografi pot coregrafia, dansatori pot compune muzică.
Pentru colectivul Ludic, este important ca toate proiectele să fie bazate pe un proces amănunțit de cercetare. În ultimii doi ani, colectivul a dat diferite forme acestei practici de cercetare, prin instalații vizuale, performance-uri imersive, ateliere de mișcare somatică, compoziții de sunet.
__________________________________________________
*PROGRAM:

10:00 Introducere
10:15 Încălzire (15 mins)
10:30 Workshop Level 1. Zero Point (50 mins)
11:20 Nivelul 1. Open talk*share (20 mins)
11:40 Workshop Level 2. Introduction to Sensing (50 mins)
12:30 Level 2. Open talk* share (20 mins)
12:50 Pauză (prânz) (60 mins)
13:50 Încălzire (20 mins)
14:10 Workshop Level 3. Urge to move (50 mins)-
15:00 Level 3. recap* share (20 mins)
15:20 Workshop Level 4. Phenomenological sensing and perception (50 mins)
16:10 Level 4. Open talk* share (20 mins)
16:30 Constructive rest (30 mins)
*în aceste secțiuni, vrem să alocăm timp pentru exerciții de relaxare/somatice/de partnering, sau pur și simplu pentru a citi un articol interesant, a ne uita la un clip, pentru a ne detașa un pic de re-boot și pentru a ne cunoaște mai bine
17:00 Pauză (30 mins)
17:30 Workshop Level 5. Repetition as unlearning/transformation (90 mins)
19:00 Level 5. Open talk* share (30 mins)
19:30 Pauză (cină) (60 mins)
20:30 Workshop Level 6. Collective perception (50 mins)
21:20 Level 6. Open talk*share (20 mins)
21:40 Constructive rest (20 mins)
22:00 Revizuire niveluri/ free improv (90 mins)
*fiecare va accesa nivelurile de la 1 la 6, în orice ordine dorită de participanți

23:30 Pauză (30 mins)
00:00 Compoziție*discuție (90 mins)
*discuție deschisăr ewriting levels: fiecare reinterpreteaza fiecare nivel, ce le-a trezit interesul, etc
*rescriem o serie de 6 niveluri, în funcție de ce elemente doresc participanții exploreze mai amănunțit
*se poate lucra si individual, sau colectiv, sau fiecare se poate odihni oricând dorește

01:30 Exerciții de detașare (detachment exercises) ( 60 mins)
*ne propunem să introducem niște jocuri, exerciții de improvizatie, exerciții somatice, care nu sunt legate de technica Re-boot, pentru a ajuta participanții să se detașeze de tehnica Re-boot

02:30 Timp liber*collective nap (2 hrs 30 mins)
*în cazul în care vom fi obosiți, în aceste 2h30min, vom putea să dormim, pe izoprene. Dorim să existe câteva pături și perne
* vom avea muzică ambientală creată de sunetistul nostru, Robert, iar Ivona, artistul vizual, va proiecta imagini pe pereți
*participanții sunt liberi să decidă dacă vor să rămână în spațiu sau să meargă acasă, etc.

05:00 Pregătire performance (4 hrs)
*vom încerca toate nivelurile re-boot schimbate ulterior
*vom scrie textul final pentru performance
* vom înregistra instrucțiunile
*vom avea o discuție deschisă în legătură cu aspectul sonor și vizual al performance-ului (braainstorming cu sunetistul și artistul vizual + experimentare idei)

09:00 Break (30 mins)
09:35 Recapitulare finală (30 mins)